Luni, 2018-04-23, 10:10 AM
Bine aţi venit Vizitator | RSS
Culmea ipocriziei: să plîngi la telefon!
Acasă
Înregistrare
Autentificare
Meniu site

Categoriile secţiunii
Articolele mele [66]

Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 11

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Acasă » Articole » Articolele mele

VALOAREA TEZAURULUI

Aceasta este valoarea tezaurului pe care ni l-au furat ruşii!

Trimite unui prieten

Alianţa cu ruşii deşteptase mari speranţe d-lui I. Brătianu. Rusia – pentru domnia-sa – era un stat puternic, aşezat pe baze solide cu o organizaţie trainică, cu un viitor strălucit şi, pe deasupra, şi interesată în mărirea României. De aceea, cînd a fost să se pună la adăpost valorile noastre, unde puteau fi ele mai în siguranţă decît în imperiul ţarist? Pentru asta trimisese la Moscova, la începutul anului 1917, rezerva metalică a Băncii Naţionale, în valoare de 385 de milioane de lei aur, precum şi 1.600.000.000 în efecte, imensele depozite în aur şi pietre scumpe ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, împreună cu depunerile în titluri şi înscrisuri ale tuturor băncilor, o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, aduse în Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Nicolae Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca statului şi din Muzeul Kalinderu, giuvaierurile Coroanei, în valoare de 7 milioane lei aur, variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele mînăstireşti din Moldova şi Muntenia, preţioasele colecţii ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume-manuscris româneşti şi slavone, cîteva tablouri în ulei, de mare valoare – printre ele şi portretul lui Avram Iancu, făcut după natură de pictorul Rosenthal – unele rarităţi, între care şi vestitele „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 la Catehismul calvinesc" – unicul exemplar cunoscut – colecţiile de medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti, strînse cu osîrdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale Muzeului nostru de Antichităţi, cuprinzînd şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a goţilor pe la noi. Valori incalculabile, care toate sînt pierdute! Tot ce era mai de preţ, tot ce alcătuia o bogăţie nobilă şi sfinţită de veacuri în durerile neamului nostru, toată aurăria şi argintăria lucrată cu ciocanul şi bătută în nestemate – faima mînăstirilor şi a singuraticelor schituri – astăzi nu le mai avem! Pierdute rămîn acele panaghiare ale lui Ştefan cel Mare de la Mînăstirea Neamţului şi evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi în argint din veacul XV şi XVI; pierdute odoarele brâncoveneşti ale Horezului şi cele cantacuzineşti de la Mînăstirea dintr-un Lemn; pierdute toate urmele pietăţii bătrînilor voievozi şi a strămoşilor noştri – care însemnau şi în acest chip trecerea lor prin viaţă – şi care s-au păstrat sute de ani prin sfintele lăcaşuri, ca nişte moaşte scumpe din trecutul zbuciumat al Poporului Român. Acuma totul s-a irosit! Durerea noastră este însă cu deosebire mare, cînd ne vin în minte odoarele lui Atanaric. Tezaurul de la Pietroasa era citat ca o podoabă a României, în toate manualele străine de artă veche, descris amănunţit şi rîvnit de cele mai vestite muzee. Iar inscripţia gotică de pe verigă, scrisă cu caractere runice, a fost citită cu emoţie şi tălmăcită în felurite chipuri de marii învăţaţi ai lumii. Cînd norocul îţi pune în mînă asemenea odor, nu te desparţi niciodată de el, mai ales că toate piesele lui cîntăreau numai 18 kg de aur. Nişte oameni cuminţi l-ar fi păstrat pînă în ultimul moment, şi atunci ar fi găsit mijlocul să-l salveze, chiar dacă ar fi fost siliţi să procedeze şi cu el cum au procedat cu capul lui Mihai Viteazul. Vorbele noastre sînt zadarnice însă: totul s-a pierdut! Dar tezaurul de la Moscova s-ar fi putut adăposti într-o ţară neutră, în Suedia sau Norvegia, bunăoară. Dl. Mauriciu Blank a arătat la timp d-lui I. Brătianu primejdiile expediţiei lui în Rusia şi, om înţelept şi prevăzător, a susţinut să fie trimis în Christiania, asigurîndu-l totodată. Brătianu a răspuns însă că transportul pînă în Norvegia şi asigurarea ar costa prea multe parale, dar că, în definitiv, ar putea trece peste asta, dacă o consideraţie de ordin moral n-ar face propunerea imposibilă: ce ar zice Rusia? Ar avea dreptul să fie jignită, căci am dovedi neîncrederea noastră. Şi, pentru ca să nu jignească Rusia, dl. Brătianu a dat pe gura lupului tot ce era bogăţie în ţară. Ce păcat că n-a fost prim-ministru dl. Blank! Şi doar pe atunci – ba chiar cu mult înainte – în Rusia aproape toată lumea ştia ce o aşteaptă. Oameni politici, generali, industriaşi şi comercianţi, bancheri, membri ai corpului diplomatic – afară de unul – ziarişti, scriitori şi intelectuali, toţi erau convinşi că pentru ei războiul e iremediabil pierdut, că o mare catastrofă este inevitabilă şi că anarhia va fi aproape o fatalitate. Memoriile fostului ambasador al Franţei la Petersburg fac o strălucită dovadă. Numai ministrul nostru de aici trăia pe alte tărîmuri. Viitorul Rusiei ţariste – după dînsul – era atît de seducător, încît ar fi fost un act politic înţelept ca moştenitorul tronului României să se însoţească cu o mare ducesă din Rusia. Cu această intenţie a vizitat dl. Brătianu în 1917 Petersburgul şi puţin a lipsit ca să nu-l prindă revoluţia pe-acolo.

D.D. PĂTRĂŞCANU

(„Tîlcuind semnele vremii", 1924)

Categorie: Articolele mele | Adăugat de: Deceneu (2013-10-14)
Vizualizări: 243 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Autentificare

Căutare

Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator


  • Copyright MyCorp © 2018